luni, 18 martie 2013

Un strop de cultură maramureşeană la Muzeul Satului


Nu poţi grăbi Maramureşul

Nu poţi grăbi Maramureşul

“Că nimica noi n-am hi/ Dac-aici nu ne-aţi pohti”. Sunt două versuri dintr-un cântec interpretat de copiii din Săpânţa, prezenţi astăzi la Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti pentru a lansa, alături de Peter Hurley, irlandezul îndrăgostit pe viaţă de satul românesc, ediţia 2013 a Festivalului Intercultural de Tradiţie Maramureşeană - Drumul Lung spre Cimitirul Vesel.  Două versuri-esenţă a ceea ce încearcă să transmită: nu uitaţi tradiţiile, nu vă uitaţi rădăcinile, nu fugiţi de voi înşivă. Dacă voi nu veţi mai iubi portul, graiul, cântecul strămoşeşti, ele nu vor mai exista. Nu vor mai fi nimic. Iar identitatea noastră naţională va dispărea odată cu ele.

Proiectul Drumul Lung spre Cimitirul Vesel - Festivalul Intercultural de Tradiţie Maramureşeană va reuni la Săpânţa muzicieni români şi irlandezi, meşteri populari, pentru a sărbători valorile satului marmaureşean şi pentru a atrage turişti în zonă. La 15 august, de ziua Sfintei Maria, va fi vârful manifestării: cu cântec, cu muzică, cu  “bucate tradiţionale făcute de noi!” insistă doamna Irina Pop, din Săpânţa. “Vor fi multe activitaţi, vom încerca să fie totul cât mai natural. Fără să fii deranjat de vreo staţie de amplificare, jocuri, cântece, spune Peter Hurley. Eu nu zic să ne întoarcem în timp, acum două mii de ani, dar e necesar să conştientizăm că trebuie să păstrăm ceea ce avem. Tradiţia. Ieri, când s-a sărbătorit Ziua Irlandei, am văzut o cruce celtică, din piatră, lângă una de lemn din Săpânţa. Şi mi-am pus întrebarea: <Oare acum două-trei mii de ani am avut şi noi ceva atât de frumos?> Am avut?! Maramureşul este o comoară pe care o descoperi în timp. Nu-l vizitaţi pe fugă, daţi-i timp să vi se dezvăluie!Noi tragem un semnal de alarmă pentru toate satele româneşti, nu numai pentru Maramureş.”

Suntem ţărani, spun cei din Săpânţa, dar ne doare lipsa aceasta de cultură, ignorarea tradiţiilor, dispariţia valorilor. “Noi merem înainte, dar nu ştim unde om ajunge!”. 

Articol apărut în Jurnalul Naţional-Secţia Cultură, ediţia Online

Autor articol: Carmen Anghel

luni, 4 februarie 2013

Ateliere interactive pentru copii: "Micii meşteri mari" la Muzeul Satului




               Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează în perioada 16 februarie - 3 martie 2013 ateliere interactive pentru copii, dedicate petrecerii timpului liber în mod creativ în ambianţa muzeului.

Înscrise în cadrul programului de pedagogie muzeală pentru anul 2013, intitulat „Micii meşteri mari”, scopul acestor ateliere este cunoaşterea de către copii a tradiţiilor româneşti în ceea ce înseamnă simbolul mărţişorului la originea lui, în satele României, până la formele cunoscute astăzi.

De asemenea, în cadrul aceloraşi ateliere, copii îşi descoperă şi dezvoltă  creativitatea şi imaginaţia, confecţionând sub coordonarea unor meşteri populari felicitări şi mici cadouri de început de primăvară şi pentru ziua de        8 Martie.

Înscrierile se fac începând cu data de 4.02.2013, la telefon 021.317.91.10/interior 195 sau la email:muzeulnationalal_satului@yahoo.com.
Coordonator program: Cornel Dumitrescu

Atelierele se vor desfăşura în sălile de pedagogie muzeală din clădirea „Arhondaric”, numărul maxim de copii înscrişi fiind 15 pentru fiecare atelier.
Taxa de participare este de 5 lei de copil, adulţii însoţitori ai copiilor plătesc bilet de intrare.


Programul atelierelor se desfăşoară între orele 10.00-12.00, în zilele de:


-         Sâmbătă şi duminică: 16 şi 17 februarie 2013
-         Sâmbătă şi duminică: 23 şi 24 februarie 2013
-         Sâmbătă şi duminică: 2 şi 3 martie 2013



Informaţii suplimentare:

Biroul de Pedagogie Muzeală: – 021 317 91 03 / int. 195
Biroul de Relaţii Publice: – 021 317 91 03 / int.178,143

duminică, 13 ianuarie 2013

Omagiu marelui poet naţional Eminescu




Eminescu să ne bucure...la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”


„Vreme trece, vreme vine
 Toate-s vechi şi nouă toate...”
Glossa, 1883

    Uniunea Naţională a Femeilor din România şi Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” vă invită luni, 14 ianuarie 2013, ora 14.00, la programul de muzică şi poezie “Eminescu să ne bucure”, un omagiu adus marelui poet naţional la împlinirea a 163 de ani de la naşterea acestuia (1850 – 1889).

   La evenimentul dedicat marelui Eminescu, vor participa personalităţi ale vieţii culturale şi artistice, iubitori de muzică şi poezie: actorii Cristina Deleanu, Eugen Cristea şi Eusebiu Ştefănescu, poeta Magda Margareta Băndoiu, ce va recita poezii de Mihai Eminescu iar fondul muzical fi asigurat de Studioul de muzică veche - Georgeta Stoleriu - soprană, Anca Iarosevici - viola da gamba, Verona Maier - percuţie, Florica Zaha - solist, Petrică Pană – vioară precum şi alte surprize muzicale.

Prezintă: Ileana Mândrilă – Preşedinte UNFR (Uniunea Naţională a Femeilor din România)

Acţiunea se va desfăşura în Sala Multimedia, din incinta Muzeului Satului, Şoseaua Kiseleff nr.30, sector 1, Bucureşti (fosta locaţie a Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional).





Informaţii suplimentare:

Biroul Relaţii Publice şi Biroul Programe Culturale:
Tel: 021.317.91.03/ 178, 191